3 nopti si 4 zile

Ne-am intors de la Mamaia unde timp de 4 zile  ne-am balacit in mare, ne-am bucurat de soare, am construit castele si santuri in nisip, am mancat nepermis de multe gogosi  scaldate in ciocolata, ne-am dat in masinute tamponate si ne-am plimbat cu hidrobicicleta.

Am fost si la concertul Loredanei de la  Teatrul de vara din Mamaia. Trei sferturi de ora impreuna cu Loredana si Agurida au fost minunate!

PS. Cam astea ar fi de spus de bine despre zilele petrecute la mare.

Tot ce este urat, paragina in care se gaseste Mamaia romaneasca, nu pomenesc ca sa nu o supar pe sefa tutismului romanesc, doamna Elena Udrea.

COELHO „UNSPREZECE MINUTE”

Cele mai importante experiente ale omului sunt cele care-l duc la extreme. Doar asa vom invata, fiindca asta ne solicita intregul curaj. Sunt persoane care niciodata nu au avut curaj sa-si scruteze adancul sufletlui , niciodata n-au cautat sa stie de unde vine dorinta de a da drumul fiarei salbatice, de a intelege ca sexul, durerea, dragostea sunt experiente limita ale omului.

Si numai cine cunoaste frontierele acelea cunoaste viata; restul e doar trecere a timpului , repetare a unei sarcini monotone, imbatranire si moarte fara a fi stiut cu adevarat ce se intampla aici.

“ Ne cunoastem numai cand ne gasim in fata propriilor noastre limite” il citeaza pe Sade

Eu sunt doua femei: una doreste sa aiba toata bucuria , pasiunea , aventurile pe care mi le poate da viata. Cealalta vrea sa fie sclava unei rutine, a vietii de familie, doua lucruri care pot fi planuite si realizate. Intalnirea unei femei cu sine insusi este un amuzament cu riscuri serioase. Un dans divin. Cand ne intalnim, suntem doua energii divine, doua universuri care se ciocnesc. Daca intalnirea nu are reveranta necesare, un univers il distruge pe celalalt.

Periculos este sa focalizezi durerea asta, sa-i dai un nume de persoana, sa ti-o permanentizezi in gand ;

Ne nastem incarcati de vina , ne temem cand fericirea devine ceva posibil si murim ca sa-i pedepsim pe ceilalti fiindca ne simtim totdeauna neputiinciosi, nedreptatiti si nefericiti.

depinde cum privesti

Nici un eveniment nu este dureros în şi prin el însuşi. Totul este o problemă de cum anume vezi lucrurile. Este important să înţelegem că, tot ceea ce se întâmplă în lume, se întâmplă în fiecare clipă – exact aşa cum trebuie. Nu există greşeli. Nu există accidente. Lumea este un rai şi un iad fără fund. Când înţelegem că nu putem să-l avem pe unul fără celălalt, devine mai uşor să acceptăm lumea aşa cum e ea. Întotdeauna e mai uşor să acuzi pe altcineva pentru ceea ce nu-ţi place în lumea ta, dar această cale este o fundătură. Există întotdeauna durere, atunci când eşti victima circumstanţelor: durerea disperării şi a neputinţei.(Debbie Ford – Partea întunecată a căutătorilor de lumină)

Atunci când nu este vindecat, trecutul ne distruge viaţa. El ne înmormântează darurile neasemuite pe care le avem, creativitatea şi talentul.

puterea unei incurajari

Dante Gabriel Rossetti, artist şi poet faimos al secolului al XIX-lea, a fost abordat la un moment dat de un om mai în vârstă. Acesta avea la el câteva schiţe şi desene pe care l-a rugat pe Rosetti să le privească şi să îi spună dacă au vreo valoare, sau dacă măcar anunţau un potenţial talent.

Rosetti le-a privit cu atenţie şi şi-a dat seama imediat că erau fără valoare, fără nici un semn al vreunui talent artistic. Dar Rosetti era un om bun, şi i-a spus bătrânului, cât mai blând cu putinţă, că picturile aveau o valoare redusă. I-a părut rău, dar nu îl putea minţi pe acel om. Bătrânul a fost dezamăgit, dar a părut să se aştepte la concluziile lui Rosetti.

Şi-a cerut scuze că i-a răpit din timp şi l-a rugat să mai privească nişte desene, de această dată, ale unui tânăr student. Rosetti s-a uitat la al doilea set de desene şi imediat a fost entuziasmat de talentul pe care-l ascundeau. Acestea sunt bune, a exclamat. Tânărul are talent. Ar trebui ajutat şi încurajat în cariera sa artistică. Va avea un viitor strălucit dacă va munci din greu şi nu va renunţa.

Rossetti a observat cum bătrânul a fost profund mişcat de aceste cuvinte.

– Cine e tânărul artist? a întrebat. Fiul tău?
– Nu, a spus cu tristeţe bătrânul. Sunt eu, cel de-acum 40 de ani. Dacă aş fi auzit atunci cuvintele tale… Pentru că, vezi tu, am fost descurajat şi am renunţat prea devreme.

dimineata

iubesc diminetile, de aceea ador sa fiu prima care se trezeste. Pana se trezesc ceilalti, imi permit ragazul  sa fiu singura cu mine insami… Sunt odihnita si relaxata, si am sentimentul ca   ziua care abia a inceput este o noua viata care poate cuprinde orice, in care se poate face orice. Ca pot lua totul de la capat, intr-o singura zi, in chiar aceasta zi.

Este a doua zi din cea de-a doua luna a verii.